Pregătiri pentru valul 5 al pandemiei, la Buzău

de Stiri Buzau Media

Valul patru al pandemiei se află în regres vizibil și la Buzău, însă autoritățile încep deja pregătiri pentru valul cinci, care ar putea afecta România după sărbători.

Responsabilii din sănătate iau déjà măsuri în privința pacienților care vor avea nevoie de oxigen, astfel încât Buzăul să nu mai treacă prin perioade critice. Potrivit prefectului Daniel Țiclea, în ur­mătoarele două luni va fi  mărit numărul de paturi ATI și de prize de perete, care să asigure un debit de 15-20 litri de oxigen pentru pacienții în stare gravă.

Spitalele din județ care își vor suplimenta paturile cu oxigen sunt cele din Nehoiu și cel din Râmnicu Sărat, spitale care au devenit unități suport Covid-19 în perioada critică a valului patru. De asemenea, se vor lua măsuri și la Spitalul Județean Buzău, iar la Spitalul Gârlași vor fi realizate amenajări în curtea unitării medicale.

Autoritățile îndeamnă în continuare buzoienii să se vaccineze pentru a evita cazurile grave care se pot dezvolta în urma infecției cu Sars-Cov-2.

Direcția de Sănătate Publică a raportat, astăzi, în județ, 37 de cazuri noi de infecție cu SARS CoV 2 și o reinfectare, la aproape 700 de teste efectuate, în ultimele 24 de ore. De asemenea, tot astăzi au fost raportate 4 decese, la persoane cu vârste cuprinse între 66 și 90 de ani din Amaru, Posta Câlnău, Scorțoasa și Buzău.

 

Știri despre: