Record pentru România: Două transplanturi de cord într-o săptămână, patru de la începutul anului

de Stiri Buzau Media

Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş a efectuat, sâmbătă, al doilea transplant de cord din această săptămână şi al patrulea din acest an, ritmul alert reprezentând un record pentru singurul centru din România care efectuează astfel de operaţii, potrivit agerpres.ro.

„Am efectuat un nou transplant, la două zile de la ultimul, fiind al patrulea din acest an. Ne bucurăm că am reuşit să salvăm viaţa unui pacient de 49 de ani din judeţul Mureş, care aştepta o inimă compatibilă de doi ani, internat în clinica din Târgu Mureş în stare gravă, era la capătul resurselor biologice şi ne bucurăm că a fost disponibil un cord de a cărui evoluţie până acum suntem mulţumiţi. Intervenţia a început la ora 10, a durat aproximativ 6 ore şi jumătate, fără incidente. O echipă de la noi, formată din trei chirurgi, un medic specialist şi trei rezidenţi, s-a deplasat în cursul nopţii la Oradea, de unde au prelevat cordul de la un  pacient de 40 de ani”, a declarat şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu.

Medicul a subliniat efortul colectiv pentru aceste intervenţii, la care au participat chirurgi, cardiologi, anestezişti, unii aflaţi în timpul lor liber şi „fără de al căror efort colectiv medicina de performanţă nu se poate face”.