Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că, începând cu data de 5 februarie, s-a reluat prescrierea tratamentelor fără interferon pentru pacienții cu hepatita virală cronică C, în baza noilor contracte cost-volum-rezultat încheiate de instituție.
După cinci luni în care pacienții noi nu au avut acces la acest tratament, CNAS menționează, într-un comunicat remis redacției Sănătatea Buzoiană, că „în baza acestor contracte, 17.500 de pacienți adulți cu hepatita C vor beneficia de tratament, indiferent de stadiul de fibroză și ciroză compensată, pentru genotipul 1b, cel mai des întâlnit în România, dar și pentru genotipurile 1a și 4, care înregistrează o incidență mai scăzută în țara noastră”.
Odată cu derularea actualelor contracte, tratamentul fără interferon va fi acordat și în trei noi județe. „Astfel, tratamentul va fi asigurat adulților de medici din specialitățile gastroenterologie și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate din Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Bihor, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Suceava, Mureş, Timiş, precum și cu CAS AOPSNAJ”, se menționează în comunicatul CNAS.