Nou promovata SCM Gloria va ataca noul sezon de rugby, care va începe sâmbătă, cu sferturile de finală din Cupa Regelui, cu un lot ce a trecut prin mari transformări în această vară. Staff-ul tehnic, condus de Costică Merşoiu şi, de curând, de Mugur Preda, antrenor de treisferturi, a transferat nu mai puţin de 14 jucători, o parte dintre ei şi tineri de perspectivă, internaţionali U20. Mulţi dintre aceştia au ocazia să debuteze oficial pentru echipa buzoiană sâmbătă, în meciul din Parcul Tineretului cu SCM Timişoara, din sferturile de finală ale Cupei Regelui, programat de la ora 11.00.
Transferuri SCM Gloria:
LINIA I: Cătălin Zărnea (Tomitanii Constanţa), Vlad Anghel (RC Bârlad), Cristian Ionescu (CSM Bucureşti), Ruslan Dorogan (Republica Moldova, Dinamo) şi Ian Oosthuizen (Africa de Sud), Cristi Boboc (Tomitanii Constanţa)
LINIA A TREIA: Moa Nickolas (Tonga), Alexandru Gealapu (Bourgoin), Robert Murariu (RC Bârlad), Malafu Puniani (Tonga)
TREISFERTURI: Alexandru Crăciun (RC Bârlad), Vlad Leica (RC Bârlad), Alexandru Afloarei (Tomitanii Constanţa), Moa Atelea (Tonga), Folau Paula (Tonga)