
Ca de fiecare dată, Tiberiu Uşeriu a trecut linia de start ţinând în mâini steagul României, care avea de data aceasta pe el şi însemnele Centenarului Marii Uniri. Mai mult, organizatorii l-au întâmpinat pe Tibi în acordurile Imnului Naţional al României şi l-au îmbrăţişat şi felicitat. Ediţia din acest an a ultramaratonului a fost una aniversară, cea de-a zecea, astfel că organizatorii au decis să schimbe traseul şi să îl lungească cu 30 de mile (aproximativ 50 kilometri).
La startul cursei au fost înscrişi 23 de concurenţi care intenţionau să parcurgă întregul traseu, însă 16 dintre ei au abandonat pe parcurs. Printre aceştia s-au numărat şi ceilalţi trei români înscrişi în competiţie: Levente Polgar, Florentina Iofcea şi Avram Iancu.

