CA DE OBICEI, VICTORIE: SCM GLORIA – SPARTAC BUCUREŞTI 26-14!

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Buzaumedia
Sursa foto: Buzaumedia

La handbal feminin, SCM Gloria nu are, deocamdată, adversare pe măsură în campionat. Lucru confirmat şi în etapa a 10-a, când echipa buzoiană a întâlnit-o, duminică, la Sala Sporturilor, pe Spartac Bucureşti. Fără să mai strălucească şi să mai încânte ca în alte dăţi, handbalistele SCM-ului s-au impus din nou de o manieră categorică, la o diferenţă care iarăşi nu lasă loc de interpretări: 26-14.

Roxana Tabarcea, cu 6 goluri, a fost principala marcatoare, golgeterele echipei, Anca Ionescu şi Alina Horjea trecându-şi şi ele numele pe lista marcatoarelor, fiecare cu câte 5 reuşite. SCM Gloria continuă să rămână singura echipă din serie cu punctaj maxim în 9 etape jucate din 10 şi ocupă locul 2, la egalitate cu Neptun Constanţa, posesoarea unui golaveraj mai bun, dar şi a unui meci în plus. În etapa viitoare, una intermediară, SCM Gloria va juca miecuri după-amiază, în deplasare, cu Şcoala 181 Bucureşti.

Știri despre: