Elevii antrenați de Ilie Stan au jucat în weekend, în deplasarea de la Târgu Jiu, cu echipa gazdă Pandurii. După înfrângerea suferită în etapa trecută de echipa buzoiană chiar acasă, meciul din deplasare era necesar să fie câștigat de formația din Crâng. Numai că planul de acasă nu s-a pliat după cel din teren, acest fapt fiind demonstrat din scorul final 0-0. Mai mult, din cauza terenului sintetic Ciprian Perju s-a accidentat, fiind schimbat de Ilie Stan, din minutul 23 din prima repriză. Prima repriză s-a încheiat fără ca cele două echipe să expedieze vreun şut pe spaţiul porţii. Multe dintre acţiuni s-au încheiat la marginea suprafeţei de pedeapsă. La Buzău au jucat și foştii componenţi de la Pandurii, din perioada în care echipa activa în Liga 1. Este vorba despre Valentin Munteanu şi Valentin Alexandru. Nici cea de-a doua repriză nu a adus vreo schimbare în jocul celor două echipe. Echipa SCM Gloria: Dr. Balauru – Catană, Luptak, Ghinga, Perju – Balgiu, Nedelea, Tucaliuc – Val. Munteanu, Val. Alexandru (cpt.), Huiban; Rezerve: R. Stoian – Andr. Enescu, Ceauşel, Rob. Mihalache, Pîrcălabu, Godin, Vîlsan. Echipa buzoiană va juca sâmbătă, în Crâng, cu Daco Getica.