Doi gimnaști buzoieni vor reprezenta România, la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku, din Azerbaidjan

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: cosr.ro
Sursa foto: cosr.ro

Comitetul Olimpic și Sportiv Român anunță că lotul țării noastre va participa în perioada 21-27 iulie, pe National Gymnastics Arena, în cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Baku, din Azerbaidjan. Printre gimnaști se numără doi buzoieni, respectiv Gabriel Burtanete, primul campion mondial de juniori, titlul câștigat la sărituri, în iunie și fratele său, Robert Burtanete. Alături de cei doi buzoieni va mai participa și Raul Șoica. Gabi este motivat să deschidă prima ușă spre lumea olimpică și să se întoarcă acasă cu încă un aur. Reamintim că, la finele lunii iunie, Gabriel Burtanete, legitimat la SCM Gloria Buzău, a câștigat aurul în finala de la sărituri a Campionatelor Mondiale de Gimnastică Artistică ale Juniorilor, de la Gyor, în Ungaria. Buzoianul a devenit astfel, primul campion mondial de juniori al României.