Duminică, handbalistele de la SCM Gloria Buzău au întâlnit în deplasare, la Slatina, echipa gazdă, în cadrul etapei a XVIII-a din Liga Florilor. Duelul dintre cele două echipe se anunța a fi unul extrem de dificil pentru fetele noastre, mai ales că CSM Slatina își dorea revanșa după înfrângerea din tur, dar și după cea suferită în Cupa României, la lovituri de departajare. Cert este că disputa de duminică din sala Liceului cu Program Sportiv s-a încheiat în favoarea formației gazdă cu scorul de 23-19, la capătul unul meci în care CSM Slatina s-a aflat la conducere în permanență, deși nu s-a bazat pe două jucătoare foarte importante, Alexandra Andrei și Ștefania Lazăr. Au fost două reprize diferite, deoarece în prima s-a jucat cu garda jos, iar Slatina a condus la pauză cu 16-11, în timp ce în a doua parte s-au mai marcat doar 15 goluri. Următoarea partidă a echipei SCM Gloria Buzău se va disputa la Sala Sporturilor ,,Romeo Iamandi”, duminică, 10 martie, de la ora 12:00, cu formația CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.