Al doilea meci, a doua victorie cu punct bonus ofensiv pentru rugbiştii de la SCM Gloria Buzău. Ca şi în primul joc, cu RCM Galaţi, echipa buzoiană şi-a depăşit net adversara, care s-a numit de data aceasta CSUAV Arad, pe care elevii lui Costică Merşoiu au întâlnit-o sâmbătă dimineaţă, în prima deplasare a sezonului. După 24-0 la pauză, rugbiştii buzoieni au câştigat, în final, cu scorul de 36-17, rezultat care îi plasează pe locul 2, la egalitate de puncte cu CS Năvodari, care are un esaveraj mai bun. Punctele echipei buzoiene au fost reuşite de Neacşu – 2 e, Bâsceanu, Deaconescu, Constantin şi Ţăranu – câte un eseu, Niţu – 2 tranformări şi Bâsceanu – o transformare. Sâmbătă, în următoarea etapă, pe teren propriu, SCM Gloria Buzău o va întâlni pe Bucovina Suceava.