Stadionul ,,Nicolae Dobrin” din Pitești a fost gazda finalei Campionatului Național de Atletism seniori și tineret, competiție ce a adus la start 382 de sportivi de la 99 de cluburi din țară . Doi sportivi au reprezentat Buzăul la aceste întreceri: fondistul Herman Peter la 10.000 de metri și sprintera Marina Baboi în probele de 100 și 200m, ambii reprezentând SCM Gloria Buzău.
Marina Baboi, care venea la această ultimă întrecere după un sezon interminabil în care a alergat nu mai puțin de 21 de curse de sprint la cel mai înalt nivel, din care nu mai puțin de 14 finale, a făcut o demonstrație de forța și de caracter câștigând 4 titluri de campioană națională, două la tineret și două la senioare, învingând în cursele de 100 și 200m.
La 100m plat Marina a învis-o pe Florentina Iusco – Cetate Deva, multiplă campioană națională, fostă dublă campioană mondială U18, dublă campioană europeană U20 și bronz european de senioare, într-o finală cu adevarat superbă în care cele două au sprintat umăr la umăr întreaga probă, Marina dovedindu-se totuși mai puternică pe finalul cursei.
În proba de 200m, sprintera din Buzău și-a învins fără drept de apel fostele colege de la Steaua, Bianca Răzor – bronz mondial la Portland , campioană europeană U23 , multiplă campioană balcanică și națională, alergătoare de 400m dar specialistă și a probei de 200m unde era campioană entitre și Ioana Gheorghe, sosite în această ordine.
Eleva profesoarei Doina Voinea încheie suberb cel mai bun sezon din cariera sa cu 10 titluri de campioană națională, 3 titluri de campioană balcanică și o medalie de argint, plus o semifinală mondială, aducând în vitrina clubului SCM Gloria Buzău 8 medalii naționale de aur, reprezentând tot atatea titluri de campioană națională la trei categorii de vârstă diferite și 4 medalii internaționale, 3 de aur și tot atatea titluri de campioană balcanică U20, plus o medalie de argint cu ștafeta de 4x100m a României.
Marina Baboi este acum oficial lidera absolută a sprintului feminin românesc fiind lideră în toate clasamentele probelor de sprint 60m, 100m și 200m, așezând Buzăul în fruntea clasamentelor naționale și balcanice ale alergătoarelor de viteză.
Herman Peter, fondistul buzoian care a alergat în proba de 10.000m, a venit pe locul 3 la categoria tineret obținând o binemeritată și muncită medalie de bronz, completând astfel bilanțul impresionant al atleților de la SCM Gloria.