O nouă ediţie a Ligii a 4-a s-a pus în mişcare sâmbătă, ca noutate în acest sezon, cu meciuri programate după-amiaza, de la ora 17.00. Doar pe Stadionul „Gloria”, acolo unde şi-a făcut debutul noua echipă susţinută de Primărie, s-a jucat în nocturnă. De semnalat, la debut, ar fi pofta de gol a competitoarelor, în cele 7 partide (a opta, Diadema Gherăseni – Petrolul Berca fiind amânată pentru data de 20 septembrie), înscriindu-se nu mai puţin de 37 de goluri!
Scorul primei etape s-a înregistrat la Gălbinaşi, unde Team Săgeata, vicecampioana ediţiei trecute, s-a impus cu 7-1. SCM Gloria Buzău, care are ca obiectiv câştigarea titlului de campioană şi, ulterior, promovarea în Liga a 3-a, a păşit cu dreptul, învingând-o cu 5-2 pe Avântul Zărneşti. Iată rezultatele complete ale primei etape:
Tricolorul Gălbinaşi – Team Săgeata 1-7
Înfrăţirea Zoiţa – Locomotiva Buzău 0-4
Şoimii Siriu – Montana Pătârlagele 2-3
Olimpia Rm. Sărat – Viitorul Verneşti 3-2
SCM Gloria Buzău – Avântul Zărneşti 5-2
Recolta Sălcioara – Voinţa Lanurile 1-4
AS Balta Albă – Victoria Boboc 2-1