
Marina a alergat din nou timpi de top european, în finala probei de 100 de metri reuşind să coboare chiar sub 11,50 s (11, 48 s), fiind singura atletă din România ce a reuşit, în ultimii 2 ani, să coboare sub 11,60 s în proba de 100 metri, iar din acest week-end, sub 11,50 s! Pe lângă forma foarte bună pe care a arătat-o, trebuie remarcat un lucru cu adevărat deosebit reuşit de tânăra noastră atletă (19 ani): cu aceste ultime 2 titluri de campioană naţională, numărul acestor distincţii din palmaresul sportivei buzoiene a ajuns la o cifră impresionantă: 40! Vitrina de trofee a Marinei mai cuprinde, pe lângă cele 40 de titluri de campioană naţională la toate categoriile de vârstă – dintr-un total de 112 clasări pe cea mai înaltă treaptă a podiumului – 10 titluri de vicecampioană naţională şi 14 medalii balcanice, din care 11 titluri de campioană.
Concurenţă teribilă la Mondialele din Finlanda!
Pentru Marina Baboi urmează, peste 8 zile, deplasarea în Finlanda, la Campionatele Mondiale U20, unde va da piept cu marile forţe ale sprintului juvenil mondial, atlete din SUA, Jamaica, Trinidad Tobago, Nigeria, dar şi cu sprinterele de culoare din Marea Britanie, Germania şi Franţa. De remarcat că în 2018 s-a alergat extrem de tare în întreaga lume: 9 din adversarele Marinei au alergat mai bine decât recordul naţional de senioare al României – 11,30 s, iar 19 dintre ele au stabilit în acest an performanţe mai bune decât recordul naţional U20 al României.




