Handbalistele lui Romeo Ilie vor întâlni sâmbătă, 4 mai, pe teren propriu, formația CSM București, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii Florilor. Partida se va disputa în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, începând cu ora 17:30. Handbalistele Gloriei Buzău au obținut un punct important, la Zalău într-un meci cu un final tensionat. Toți suporterii buzoieni sunt invitați la meci, să le încurajeze pe handbalistele Gloriei să se autodepășească și să obțină o surpriză frumoasă în disputa de sâmbătă. Biletele costă 10 lei. Pensionarii, elevii şi studenţii vor beneficia de bilete gratuite în baza documentelor specifice (cupon de pensie, carnet de elev sau carnet de student) în limita locurilor disponibile.