Stejarul cîştigă cu 5-0, la „masa verde”, partida cu ultima clasată, CS Mănăştur, care ar fi trebuit să aibă loc duminică, de la ora 11.00, pe Stadionul din Parcul Tineretului. Echipa clujeană, ultima clasată în Divizia Naţională de Seniori, a anunţat că nu poate să vină la Buzău, avînd mai mulţi jucători accidentaţi, iar cei care puteau evolua şi pentru Universitatea Cluj, formaţie din Superligă, au meci marţi, la Timişoara. Stejarul acumulează astfel 35 de puncte şi continuă să ocupe locul 3, după CS Năvodari (50 de puncte) şi Bucovina Suceava (38 de puncte). Sîmbăta viitoare, pe 29 aprilie, în următoarea etapă, a 12-a, echipa buzoiană va juca în deplasare cu CSUAV Arad.