Dulce, zemos şi plin de vitamine, pepenele este vedeta sezonului călduros. Fie că alegem pepenele galben, verde sau o altă variantă înrudită, acesta este un fruct ideal pentru hidratarea organismului şi reînlocuirea mineralelor pierdute prin transpiraţie.
„Pepenele galben cu miezul galben-portocaliu (de tip Cantaloupe) conţine mai puţină apă comparativ cu cel roşu şi puţin mai mult zahăr (8 g/100g) decât pepenele galben cu miezul galben-verde (de tip Honeydew) (4g/100 g), dar acest lucru nu înseamnă că cei suferinzi de diabet nu au voie să se bucure de el; consumul unei felii de pepene galben nu le va face rău”, subliniază nutriţionistul Flavia Manole.
De asemenea, nutriţionistul Flavia Manole ne spune şi că pepenele are un aport caloric scăzut 34 calorii/100 g şi constituie o sursă excelentă de vitamine antioxidante (vitamina A, cu rol important în acuitatea vizuală şi vitamina C, cu rol în întărirea sistemului imunitar), fiind ajutorul ideal al organismului când vine vorba de neutralizarea radicalilor liberi.
Pe lângă acestea, pepenele galben mai are în compoziţie şi alţi nutrienţi esenţiali printre care se regăsesc complexul vitaminic B, fibrele alimentare, potasiul şi beta carotenul cu rol esenţial în menţinerea sănătăţii pielii şi a părului.
Este recomandat şi celor care urmăresc un plan de scădere în greutate dar, ca orice aliment consumat în exces, poate să devină duşmanul siluetei noastre. Astfel, dacă dorim să consumăm pepene galben, putem consuma 2 felii, fără să ne facem griji că s-a produs un surplus de calorii.
Atenţie însă, chiar dacă în cura de slăbire pepenele poate să fie aliatul nostru, pentru cei care suferă de insuficienţă renală nu este recomandat!
Când vine vorba de sănătatea pielii, pepenele galben, indiferent de tip, este un ajutor de nădejde!
Datorită conţinutului ridicat de Vitamina K, pepenele galben este un tonic natural pentru ten, încurajând circulaţia sângelui şi, astfel, regenerarea rapidă a celulelor pielii. De asemenea, conţinutul ridicat de apă asigură hidratarea, revigorarea şi detoxifierea organismului.
Aplicat extern, simplu sau în combinaţie cu alte ingrediente, pepenele galben poate ajuta la menţinerea tinereţii pielii, fiind un ajutor în combaterea ridurilor, datorită nivelului ridicat de antioxidanţi pe care îi conţine.
Încearcă următoarea mască pentru un ten fără defecte!
Ai nevoie doar de câteva felii de pepene galben (Honeydew sau Cantaloupe) şi un ou crud. Amestecă-le în blender până se formează o pastă. Aplică amestecul obţinut pe faţă şi lasă-l să acţioneze timp de 10 minute, iar apoi clăteşte cu apă din abundenţă. Tenul tău va fi mai curat şi mai hidratat ca oricând!
Este o soluţie ideală având în vedere că temperaturile ridicate de vară duc rapid la probleme cu deshidratarea. Pepenele verde este o sursă excelentă de antioxidanţi şi grăbeşte eliminarea toxinelor din organism ajutând la slăbit.
Sursa: www.csid.ro