Seceta din acest an va afecta culturile de grâu, dar și pe cele de rapiță. La Buzău, consecințele lipsei precipitațiilor încep să se simtă deja la culturile de toamnă.
Chiar dacă în această săptămână a plouat, la nivelul județului precipitațiile au însumat cantități foarte mici: 10 litri/mp. Reprezentanții Direcției Agricole spun că solul are nevoie în continuare de precipitați, iar ploile din această lună sunt esențiale. Deocamdată, specialiștii estimează o producție în scădere la cereale. La grâu, producția va scădea cu cel puțin 30 la sută, dar seceta va afecta și rapița.
Chiar dacă lipsa precipitațiilor influențează puternic culturile, la Buzău nu se ia în calcul situația din anul 2020, când în anumite zone nu s-a recoltat nimic.