Întreruperea procesului de votare timp de patru ore în comuna Vernești este considerată de către Asociaţia Pro Democraţia o încălcare a legii. Procesul de votare a fost suspendat în comuna buzoiană din cauza greșelilor de tipărire a buletinelor de vot. Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale prevede că întreruperea votării nu poate depăşi mai mult de două ore.O situație similară a fost în municipiul Alexandria.
Asociaţia Pro Democraţia (APD) organizaţia neguvernamentală care s-a implicat în observarea alegerilor pentru administrația publică locală din data de 5 iunie a.c. , transmite că neregulile constatate în ziua votării impune reluarea alegerilor în două localităţi din ţară. Din cauza erorilor de tipărire a buletinelor de vot, în municipiul Alexandria, reşedinţa judeţului Teleorman, şi în comuna Verneşti, judeţul Buzău, votarea a fost întreruptă timp de patru ore.
În Alexandria, candidatul Partidului România Unită (PRU), Dumitru Goldbah, candidat din partea Partidului România Unită (PRU), a avut surpriza să nu se regăsească pe un buletin de vot, la secţia de votare în care urma să îşi exprime opţiunea electorală. Încă de duminică dimineaţă se punea problema reluării scrutinului. Pro Democraţia explică, într-un comunicat transmis după închiderea urnelor, că, în comuna Vernești, judeţul Buzău şi în Alexandria procesul de votare a fost suspendat pentru aproximativ 4 ore, motivul fiind buletine tipărite greșit şi este necesară reluarea procesului de vot, pentru că în esență este o restrângere a drepturilor cetățenilor de la 14 la 10 ore. Organizaţia neguvernamentală arată că, în conformitate cu art. 89 alin (1) din Legea 115/2015 – Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale – întreruperea votării nu poate depăși maxim 2 ore. Astfel, suspendarea procesului pentru o durată de mai multe ore duce la reluarea procesului.