Proprietarii clădirilor istorice ar putea să le renoveze cu bani de la primărie

de Stiri Buzau Media

RO_BZ_Sahateni_D_Hariton_mansionPrimăriile vor putea să îi ajute pe proprietarii clădirilor istorice cu sumele necesare pentru repararea fațadelor, urmând ca banii să fie recuperați într-o perioadă de cel mult zece ani, potrivit unui proiect de lege adoptat recent de deputați. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor a trecut recent de votul final al Camerei Deputaților (Forul decizional în acest caz), după ce acesta fusese respins inițial de Senat (prima Cameră sesizată). Concret, asta înseamnă că, pentru a se aplica, documentul mai are nevoie doar de semnătura președintelui Klaus Iohannis. Inițiativa legislativă prevede, mai exact, că proprietarii clădirilor istorice își vor putea renova locuințele pe exterior cu ajutorul unor sume de bani primite de la primării. Astfel, potrivit proiectului, finanțarea executării lucrărilor de intervenție va fi asigurată în proporție de 50% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale/centrale sub formă de grant, în timp ce restul banilor vor proveni din fondul de reparații al asociației de proprietari și/sau din alte surse legal constituite.

De asemenea, prin excepție de la prevederile menționate anterior, autoritățile administrației publice locale vor putea să asigure, la cererea de finanțare depusă de proprietari sau de către asociațiile de proprietari, în anumite circumstanțe, finanțarea întregii sume ce reprezintă cheltuielile aferente executării lucrărilor de intervenție. Proiectul de lege prevede însă că respectivele sume vor fi recuperate.

Banii primiți de la primării vor fi recuperați în cel mult zece ani

La ora actuală, potrivit expunerii de motive prezentate alături de proiectul amintit, primăriile pot să finanțeze din fonduri proprii lucrările de reabilitare termină a locuințelor proprietate personale și ulterior să recupereze sumele sub forma unor taxe de reabilitare termină.

 „În mod similar, se propune ca primăriile să poată avansa sumele necesare reparațiilor fațadelor clădirilor istorice, urmând să își recupereze sumele de la proprietari într-o perioadă de până în zece ani”, se arată în documentul citat.

Astfel, potrivit propunerii legislative menționate, sumele avansate de primării vor fi recuperate din fondul de reparații al asociației de proprietari sau din contribuția proprietarilor, după caz. De asemenea, în situația în care nu vor putea fi recuperați toți banii, primăria va putea să recupereze sumele rămase prin stabilirea unei taxe pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor.

„Taxa pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor se aplică doar proprietarilor/asociaţiilor de proprietari (…) care beneficiază de reabilitarea clădirii în urma înscrierii acesteia în programele multianuale, atunci când nu sunt acoperite sumele avansate de autorităţile administraţiei publice locale pentru asigurarea contribuţiei (…), în vederea acoperirii respectivei contribuții”, se arată în propunerea de modificare a Legii nr. 131/2011.

Mai precis, această taxă va fi stabilită în funcție de sumele avansate de către autoritățile locale pentru asigurarea cotei de contribuție aferente proprietarilor, în raport cu cotele-părți indivize din proprietatea comună aferentă fiecărei proprietăți individuale.

Proiectul ce urmează să ajungă la promulgare prevede că primăriile își vor recupera banii, prin intermediul taxei amintite anterior, în cel mult zece ani de la data recepției la terminarea lucrărilor.

Ce se întâmplă în cazul în care clădirea este vândută între timp

În altă ordine de idei, banii plătiți de primării pentru repararea fațadelor clădirilor vor fi recuperați de la noii proprietari, în cazul în care vechii proprietari nu și-au achitat datoriile înainte de vânzarea locuințelor.

„Sumele avansate în condiţiile legii de către autorităţile administraţiei publice locale pentru asigurarea cotei de contribuţie a proprietarilor/asociaţiilor de proprietari pentru executarea lucrărilor de intervenţie (…), nerecuperate la data înstrăinării sub orice formă a apartamentelor, inclusiv prin moştenire, se recuperează de la noul proprietar, în condiţiile legii”, se stipulează în proiectul de lege adoptat de deputați.

Trebuie precizat însă că proiectul de lege mai menționează, sub formă de excepție, că autorităţile administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale şi turismului, prin programe specifice, vor putea să preia parțial sau integral cheltuielile aferente lucrărilor de intervenție care se execută la fața clădirilor istorie în situația în care este vorba de proprietăți aflate în „zone protejate și în zone de protecție a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial”.

 

Ce fel de lucrări vor putea fi desfășurate

 

Aceeași inițiativă legislativă pentru modificarea Legii privind măsurile de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor prevede că, printre lucrările de intervenție privind reabilitarea clădirilor istorice, se vor putea număra lucrări de consolidare, reparare șirefacere a zidăriilor și a pereților exteriori, lucrări de consolidare, reparare și refacere a sistemului de acoperire, precum și lucrări de înlocuire, reparare/refacere a tâmplăriei exterioare și a elementelor exterioare funcționale (balcoane, logii, cornișe).

În prezent, pot fi efectuate și următoarele lucrări:

-lucrări de reparare/refacere a finisajelor exterioare, precum tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje şi altele asemenea;

-lucrări de reparare/refacere a elementelor de plastică arhitecturală, precum brâuri, ancadramente, bosaje, profiluri şi altele asemenea;

-lucrări de demontare a instalaţiilor şi echipamentelor montate aparent pe faţade/acoperiş, precum şi remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie.

În același timp, la ora actuală, pot fi executate și alte lucrări de intervenție, precum lucrări de reparare/refacere a trotuarului de protecție al clădirii și lucrări de eliminare a igrasiei sau de izolare a rosturilor.

Pentru a intra în vigoare, această lege trebuie să fie promulgată prin decret prezidenţial şi apoi publicată în Monitorul Oficial.

Sursă avocatnet.ro