Comunele gospodărite de administrații PSD au accesat, la finalul săptămânii trecute, finanțări importante pentru investiții în infrastructura rutieră, alimentare cu apă și canalizare. Proiectele vor demara în curând, iar locuitorii județului Buzău vor beneficia de servicii și comunități moderne, la cele mai înalte standarde.
Comuna Pârscov, prin Primăria condusă de Daniel Mihai, a anunțat semnarea la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice a unui contract de finanțare prin Proiectul Național Anghel Saligny în valoare de 27.492.893,49 lei pentru Înființarea sistemului de canalizare, de care vor beneficia 900 de gospodării din satele Pârscov și Robești, în total 2900 de persoane. Lungimea rețelei de canalizare va fi de 12650 m, iar aceasta va dispune de 1 stație de epurare și 8 stații de repompare. Lucrările sunt programate pentru a începe în perioada martie-aprilie 2024.
Tot prin Anghel Saligny, comuna Sărulești, administrată de Nicolae Dinu, a accesat o finanțare în valoare de 8.000.000 de lei, pentru modernizarea și asfaltarea Drumului Comunal 104 intravilan / extravilan, sat Valea Largă – Sărulești și Drumului Comunal 161 – intravilan / extravilan, sat Sările – Cătun, Ulița 4, Ulița 4 bis, Ulița 7.
La Topliceni, primarul Viorel Panțuru a semnat contractul de finanțare, în valoare de 12.000.000 lei, pentru asfaltarea și modernizarea a 8650 de metri de drumuri comunale, lucrări de consolidare și lucrări de asigurare a accesului la proprietăți.
Primăria Merei, condusă de Ștefan Chircă, a anunțat semnarea unui contract de execuție, ce presupune branșarea la o rețea modernă de distribuție a gazelor naturale pentru 2700 de locuințe din satele Merei, Ciobănoaia, Valea Puțului, Ogrăzile, Dealul Viei, Gura Sărății, Izvoru Dulce, Nenciulești și Dobrilești. Valoarea totală a proiectului se ridică la 77.365.390 lei, iar durata estimată de realizare este de 3 ani.
Administrațiile PSD din județul Buzău continuă dezvoltarea, modernizarea și îmbunătățirea infrastructurii în comunitățile pe care le gospodăresc, pentru a asigura calitatea vieții și nevoile locuitorilor județului.
PSD Buzău