În baza dispoziţiei primarului municipiului, în perioada 18 – 22 Iulie 2016, Direcţia de Poliție Locală Buzău, împreună cu Biroul Comerţ şi Transporturi din cadrul Primăriei Buzău, au procedat la iventarierea unităţilor de alimentaţie publică de tip restaurant şi bar, de pe rază municipiului Buzău.
În urma verificărilor, s-a constatat că numărul unităţilor cu acest profil este de 184, din care doar 84 de unităţi au obţinut autorizaţie pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică.
„Prin această acţiune au fost înştiinţaţi toţi agenţii economici inventariaţi despre obligaţia intrării în legalitate în ceea ce priveşte autorizarea precum şi consecinţele neautorizarii unităţilor în cauza.
Cei care nu şi-au depus documentaţia pentru autorizare a unităţilor de alimentaţie publică de tip restaurant şi bar, până la această dată vor fi sancţionaţi contraventional cu amendă cuprinsă între 1000 şi 2000 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000, iar ca măsură complementară se va suspenda activitatea unităţii până la autorizare„, explică reprezentanții Poliției Locale.