Foc, în această dimineață, la Biserica Sf. Îngeri. Poliția caută un incendiator

de Stiri Buzau Media

196_4Bunuri din altarul Bisericii Sfintii Ingeri au ars în această dimineață în urma unui incendiu, cel mai probabil provocat. Este vorba despre o băncuță, un jilț și, separe, hainele preoțești. În jurul orei 4.30, un taximetrist din zona parcului central a anunțat la 112 că din interiorul lăcașului de cult iese fum. La fața locului au fost direcționate două mașini de pompieri iar lucrătorii de la ISU au localizat și stins rapid focul. Potrivit unor surse oficiale câțiva taximetriști au declarat că au auzit, la un moment dat, un zgomot de geam spart și ar fi zărit o siluetă care a aruncat o sticlă în flăcări prin fereastra bisericii. Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere și este căutat autorul faptei.