Niciun strop de apă nu va mai curge la robinete, timp de 4 ore, în tot
orașul Buzău, în noaptea de miercuri spre joi, 6-7 noiembrie. Anunțul
este făcut de Compania de Apă Buzău, care precizează că sistarea
efectivă a apei va avea loc în ziua de 7 noiembrie, între orele 00.00
și 04.00, și are drept scop executarea mai multor lucrări la rețeaua
de apă a municipiului.
Concret, în cele patru ore, echipele Companiei de Apă vor pune în
funcțiune o stație de pompare nouă și modernă la Sursa Crâng și vor
conecta la rețea noile conducte de apă de pe bulevardul Unirii, dar și
de pe străzile Spiru Haret, Patriei și Mareșal Averescu. Implicit,
echipele de muncitori vor scoate din funcțiune conductele vechi de pe
aceste artere.
Reprezentanții Companiei de Apă precizează că punerea în funcțiune a
noilor conducte și dezafectarea conductelor vechi, preponderent din
oțel, dar și din azbociment, cu grad mare de uzură și
supradimensionate față de consumurile actuale, va duce la echilibrarea
sistemului de distribuție a apei potabile. Astfel, buzoienii nu se vor
mai lovi de lipsa presiunii apei, în special în zonele în care erau
probleme în trecut.