Buzăul are trei propuneri pentru „Destinaţia Anului”!

de Stiri Buzau Media

Pentru al doilea an consecutiv, județul Buzăul va participa la
concursul naţional pe teme turistice „Destinaţia Anului”, cea mai mare
acțiune de promovare a destinațiilor din țară. Competiția, care ajută
la „descoperirea” de noi locuri frumoase și necunoscute în România, se
desfășoară în cadrul a 7 categorii: Orașe care inspiră, Stațiuni
Balneo-Climaterice, Tărâmuri fermecate, Sate de poveste, Distracție și
aventură, Cea mai bună promovare, precum și Cultură și educație.

La ediția din acest an a competiției, Consiliul Județean Buzău a
înscris 3 destinații reprezentative pentru județul Buzău. Este vorba
despre satul Aluniș, din comuna Colți, la categoria Tărâmuri
fermecate, Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, la categoria Tărâmuri de
poveste, și Muzeul Județean Buzău, la categoria Cultură și Educație.

Nominalizările pentru concursul naţional „Destinaţia Anului” s-au
încheiat pe 5 decembrie 2024, județul Buzău urmând să participe la
etapa următoare, în care vor fi evaluate pe baza unui set de criterii
obiective, toate destinațiile. Pe baza punctajului primit de
destinațiile turistice, se va întocmi un clasament pentru fiecare
categorie, propunerile finaliste urmând a fi anunțate public pe 25
ianuarie. În final, destinațiile câștigătoare vor fi alese pe baza
votului publicului, al juriului de experţi și arhitecți, dar și a unei
cercetări sociologice. Publicul va putea să își susțină prin voturi
destinațiile favorite accesând www.destinatiaanului.ro.

Anul trecut, judeţul Buzău a participat în acest concurs, cu „Ţinutul
Buzăului”, la categoria „Tărâmuri fermecate”.