Instituția Prefectului – Județul Buzău, prin Comitetul Județean pentru
Situații de Urgență, a decis alocarea de urgență a două module de
locuit pentru familia din satul Câmpulungeanca, comuna Mărgăritești,
rămasă fără adăpost în urma unui incendiu devastator.
Cele două containere, relocate din rezerva operativă a județului, vor
asigura un adăpost temporar pentru cei cinci copii și părinții lor,
astfel încât familia să poată rămâne unită într-o perioadă extrem de
dificilă, dat fiind că toate bunurile lor au fost mistuite de flăcări.
În plus, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS)
Buzău va efectua o anchetă socială pentru acordarea unui sprijin
financiar, care, conform procedurilor, poate ajunge până la 10.000 de
lei.
„Statul român trebuie să fie și, iată, este și de această dată alături
de oamenii greu încercați de necaz, pentru a le putea da speranța că
vor depăși cumpăna pe care o traversează.
Acum, ajutorul trebuie să vină mai mult ca oricând, dat fiind că
vorbim despre o familie cu cinci copii de vârstă preșcolară și
școlară, care au dreptul la copilărie, la educație și la un trai
normal, în sânul familiei lor,” a declarat prefectul județului Buzău,
Daniel Țiclea, prezent, astăzi, la Câmpulungeanca, în mijlocul
familiei lovite de necaz, pentru a se asigura, personal, de bunul mers
al lucrurilor.
Odată cu alocarea celor două module de locuit de către Instituția
Prefectului, familia a cărei casă a fost distrusă de incendiul
devastator va putea locui, din nou, împreună, iar grație ajutorului
oferit de comunitate, copiii vor putea reveni, după caz, la grădiniță
sau la școală.