Stejarul se află în faţa unui meci deosebit de important, deşi, la prima vedere, ar părea că adversarul pe care-l va întâlni sâmbătă, în a 4-a etapă a campionatului, la Cluj Napoca, ultima clasată CS Mănăştur, ar fi unul facil. Buzoienii au informaţii că gruparea ardeleană va beneficia la acest joc şi de o parte dintre rugbiştii care evoluează în SuperLigă, la Universitatea Cluj, „clubul-mamă” al echipei din D.N.S. Aceasta, dar şi absenţa a 3 titulari, Platon – accidentat, Constantin şi Cocîrlă, învoiţi, îngreunează misiunea Stejarului, care este însă nevoită să obţină toate punctele în Ardeal, ideal şi pe cel bonus ofensiv) pentru a nu pierde contactul cu primele clasate, situaţie apărută după eşecul de la Suceava, din etapa trecută. Partida dintre CS Mănăştur şi Stejarul Buzău se dispută sîmbătă dimineaţă, de la ora 10.00, pe Stadionul „Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca.