
Reprezentanții Primăriei au anunțat deja că sunt disponibile locuri în 15 parcări de bloc. Este vorba despre acele parcări asfaltate în ultimii ani, unde, în perioada următoare, se va trece la marcarea, numerotarea locurilor de parcare şi apoi va demarată procedura de atribuire. Deocamdată nu este clar cum se va proceda, însă oficialii Primăriei spun că până la sfârșitul acestui an se vor semna primele contracte.
Primarul Buzăului, Constantin Toma a venit cu explicaţii în cadrul postării sale săptămânale pe contul oficial de Facebook: „Este un adevărat haos în oraşul nostru. Parctic suntem singura capitală de judeţ fără concesionarea parcărilor către proprietarii de maşini, în zonele rezidenţiale dintre blocuri, pentru că asta înseamnă în acest moment. Aş vrea să aduc cîteva lămuriri, deoarece, în ultimele zile, au fost foarte multe întrebări pe toate canalele la care am acces. În acest sens, vă rog să-mi permiteţi să vorbesc foarte pe scurt despre cum se va face această concesionare. Parcările, deja reabilitate, vor fi marcate şi numerotate, apoi vor fi scoase la licitaţie, acolo unde este cazul. Există un număr de 15 amplasamente, în acest moment, în această situaţie. De exemplu, Micro 5, de la blocul 1 la 17, zona Mareşal Averescu, zona centrală, de exemplu CEC, Compania de Apă, Cinema Dacia, Casa Căsătoriilor. Probabil, până la sfârşitul acestui an se va face şi procedura de licitaţie pentru aceste amplasamente. Aceasta este prima etapă. A doua etapă va fi identificarea, amenajarea, marcarea şi numerotarea celorlalte amplasamente pentru parcări, în limita bugetului alocat pentru această lucrare, după care vor fi scoase şi aceste locuri la licitaţie. Procesul, din păcate, este de durată, se va întinde, probabil, pe parcursul anului 2017. N-are cum să se întîmple peste noapte, pentru că este foarte mult de lucru, în sensul în care, am văzut cu ochii mei, zone în care nu există nici măcar asfalt. Din păcate, posesorii de autoturisme trebuie să-şi lase maşinile în orice loc disponibil şi printre copaci şi pe spaţiile verzi şi aşa mai departe”.

