Blocul Gerom, din municipiul Buzău grav afectat de explozia din luna
ianuarie, care a avariat 40 de locuințe, a fost încadrat în clasa a
II-a de risc seismic.
Expertiza tehnică comandată de Primăria Buzău imediat după
deflagrație, a arătat că în imobil sunt necesare ample lucrări de
consolidare la nivelul plăcilor din zonele afectate, mai précis la
locuința în care a avut loc explozia, dar și la cele din jur.
Reprezentanții Primăriei precizează că municipalitatea încearcă să
găsească surse de finanțare pentru aceste lucrări, având în vedere că
bugetul local nu poate suporta costurile uriașe.
Cele trei garsoniere grav avariate de explozia de acum aproape o lună
și jumătate au fost declarate nelocuibile, iar proprietarii lor nu se
vor putea întoarce prea curând în locuințe. Apartamentele necesită
ample lucrări de consolidare, nu doar reparații superficiale. Ceilalți
locatari s-au reîntors în locuințe, după ce și-au făcut reparații pe
propria cheltuială. De săptămâna viitoare, ei ar urma să primească
ajutoare financiare din partea Primăriei, de până la 10.000 lei.
Sumele acordate fiecărei familii va ține cont valoarea pagubelor
produse în locuințe.

