Metalul Buzău a impresionat la finalul sezonului ligii secunde, după
un parcurs excelent în play-out. Formația din Crâng a încheiat pe
locul 2 în Grupa A, cu șase victorii și o singură înfrângere, având un
golaveraj foarte bun: 16 goluri marcate și doar 6 primite. Buzoienii
au cedat într-un singur meci, pe teren propriu, în fața celor de la
CSM Slatina, scor 1-3. Cu 50 de puncte acumulate la final sezonului,
formația buzoiană a terminat Liga a 2-a pe poziția a 8-a.
Recent, antrenorul Valentin Stan a anunțat că în perioada următoare
vor exista schimbări importante în lot, în urma unei analize finale a
prestației jucătorilor. De altfel, tehnicianul buzoian a rulat în
ultimele partide și fotbaliști care nu prea au prins primul 11, tocmai
pentru a-și forma o părere în privința jucătorilor pe care poate conta
în sezonul următor. Cert este că unora dintre fotbaliști de la Metalul
le vor expira contractele, iar anumite înțelegeri nu vor mai fi
prelungite.
Oficialii clubului buzoian își îndreaptă acum atenția asupra sezonului
2026-2027, la finalul căruia se are în vedere calificarea în play-off.
Obiectivul nu va fi însă ușor de atins fără un buget mai consistent și
un mai mare sprijin din partea oamenilor de afaceri din județ.

