Încă 8 dascăli buzoieni au obținut note care le pot asigura o catedră, după rezolvarea contestațiilor la titularizare!

de Stiri Buzau Media

Alți 8 dascăli buzoieni au obținut note peste 7 la examenul de
titularizare, după rezolvarea contestațiilor, și vor putea ocupa
definitiv o catedră.

Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Buzău, după reevaluarea
lucrărilor ca urmare a contestațiilor, 186 de candidați au obținut
note peste 7, nota minimă pentru ocuparea unui post titularizabil,
ceea ce înseamnă un procent de 55,5%. Inițial doar 178 de dascăli din
județ obținuseră note peste 7. De asemenea, după contestații, alți 283
de candidați buzoieni au obținut note peste 5, ceea ce le permite să
ocupe o catedră ca suplinitori.

În cele două centre de concurs organizate în județ la examenul de
titularizare, au participat la proba scrisă a examenului 377 de
candidați. Dintre aceștia, doar 332 lucrări scrise au fost predate,
însă au fost notate 331, una fiind anulată.

Repartizarea candidaţilor pe cele 56 de posturi didactice vacante
disponibile în județ, în acest an, pentru angajare pe perioadă
nedeterminată, s-a realizat în ședințe publice organizate de
Inspectoratul Școlar Buzău, pe 5 și 6 august, în ordinea
descrescătoare a mediilor de repartizare.