Reabilitarea clădirii Colegiului Pedagogic, din Buzău, ar putea demara chiar în acest an!

de Stiri Buzau Media

Lucrările de consolidare a clădirii Colegiului Național Pedagogic „Spiru
Haret”, din municipiul Buzău, ar putea începe chiar în acest an. Anunțul
aparține reprezentanților Primăriei Buzău, care precizează că fondurile
necesare demarării investiției urmează să fie asigurate prin credite de la
bugetul de stat.

Responsabilii Primăriei subliniază, însă, că șantierul propriu-zis nu va
deschis peste noapte. Mai întâi, trebuie organizată o licitație pentru
desemnarea constructorului, procedură care poate amâna debutul lucrărilor
cu câteva luni bune din cauza evaluării dosarelor și a unor eventuale
contestații.

Clădirea care găzduiește Liceul Național Pedagogic, monument istoric, a
fost construită în anul 1925 și prezintă degradări ce necesită lucrări
urgente de consolidare și restaurare pentru a asigura siguranța elevilor și
dascălilor şi conservarea patrimoniului istoric. Proiectul de consolidare a
imobilului prevede ample lucrări de consolidare structurală (ranforsare cu
lamele din beton armat la interiorul pereților perimetrali, consolidarea
colțurilor şi intersecțiilor de pereți structurali şi împărțirea clădirii
în 3 tronsoane distincte prin rosturi seismice), precum și lucrări de
restaurare a fațadelor, conservare a elementelor decorative valoroase şi de
refacere a finisajelor interioare şi exterioare conform studiului istoric.

Investițiile vor mai cuprinde lucrări de înlocuire integrală a rețelelor de
utilități (sanitare, electrice, termice) şi de igienizare a subsolului,
reparații la acoperiș (la şarpantă, înlocuirea elementelor degradate din
lemn şi refacerea învelitorii din țiglă ceramică), dar și implementarea
unor soluții de izolare termică compatibile cu statutul de monument istoric.

Valoarea totală a lucrărilor este estimată la aproape 10 milioane de euro,
fără TVA. Aceasta este cea de-a doua clădire a unui liceu din Buzău,
monument istoric, care va fi supusă unor ample lucrări de reabilitare, după
cea a Colegiului Național “Mihai Eminescu”.