Dragi buzoieni,
Am participat la KMC Group Global Summit 2026, organizat la București de grupul KMC (Kayseri Metal Center) din Turcia, condus de domnul Ziya Eren.
Grupul este prezent și la Buzău, prin compania RIPEN Metal, condusă de un buzoian, Mihnea Luncă, și are în vedere dezvoltarea unei capacități de producție în municipiul nostru.
Am discutat despre oportunitățile de investiții și despre avantajele pe care Buzăul le oferă companiilor care vor să se dezvolte aici.
Avem învățământ dual, avem studii superioare în domeniul ingineriei și avem oameni bine pregătiți, care pot contribui la dezvoltarea industriei locale.
Pentru mine, fiecare investiție care aduce noi locuri de muncă pentru buzoieni este importantă. Îmi doresc ca tinerii noștri să aibă cât mai multe oportunități profesionale aici, acasă, la Buzău.
Aceasta este și una dintre direcțiile esențiale ale strategiei „Buzău – Oraș Magnet”: să atragem investiții, să dezvoltăm economia locală și să oferim buzoienilor locuri de muncă bine plătite.
Le mulțumesc domnilor Ziya Eren și Mihnea Luncă pentru invitație și pentru interesul acordat dezvoltării municipiului Buzău.
Buzăul are potențial, iar noi trebuie să îl transformăm în investiții și locuri de muncă.
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău




