Începând din această săptămână, Primăria comunei Lopătari are încă un șofer de microbuz școlar angajat pe perioadă nedeterminată, în urma concursului organizat în această perioadă. Este un pas în direcția bună de a acoperi mai bine nevoia de transport școlar pe care o avem la nivelul comunei.
Vă mai informez că domeniul transportului școlar este delegat prin Dispoziție viceprimarului comunei, domnul Dragomir Florin, monitorizarea transportului școlar și managementul transportului rutier fiind atribuțiile sale directe. Prin sarcinile pe care i le-am trasat am urmărit să asigurăm că transportul elevilor este pe deplin conform cu legislația în vigoare, viceprimarul având obligația să-mi prezinte informări scrise lunare privind bunul mers al lucrurilor în aceste domenii. Pentru întrebări, neclarități și propuneri în funcționarea transportului școlar îl puteți contacta pe dl viceprimar la numărul de serviciu 0775 365 618 sau în cadrul audiențelor fizice în biroul său de la etajul 1 al Primăriei: lunea de la 8:00 la 11:00 sau vinerea de la 13:00 la 15:00.
Obiectivul Primăriei noastre este ca împreună cu școala să asigurăm un transport școlar sigur și previzibil pentru copiii care au nevoie de acest lucru. Este imposibil să asigurăm transport pentru absolut toți elevii din comună, însă este important ca de la an la an situația să se îmbunătățească. Vă voi ține la curent cu inițiativele pe care le vom mai avea în acest domeniu. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
Constantin Claudiu, primarul comunei Lopătari

