Cea de-a șasea ediție a Buzău International Arts Festival a adus în fața
publicului o selecție internațională de scurtmetraje, documentare, filme
studențești și lungmetraje. Competiția BUZZ IFF 2026 reunește producții din
peste 20 de țări, într-un program dedicat cinematografiei de autor, iar
accesul publicului este gratuit.
Într-o perioadă în care marile producții comerciale domină ecranele,
festivalurile rămân spațiul în care își găsesc publicul poveștile personale
și perspectivele cinematografice care ies din tiparele consacrate. La
Buzău, astfel de filme au avut, timp de opt zile, propriul loc de întâlnire
cu spectatorii.
Competiția internațională de film BUZZ IFF 2026, organizată în cadrul Buzău
International Arts Festival, a adus la Buzău producții din peste 20 de
țări. Filmele au fost înscrise în patru secțiuni competitive: scurtmetraj,
documentar, film studențesc și lungmetraj. Selecția reunește creații din
România, Franța, Italia, Spania, Grecia, Polonia, Finlanda, Estonia,
Albania, Malta, Croația, Slovacia, Belgia, Elveția, Statele Unite și alte
cinematografii europene.
Mihaela Constantinescu, coordonatoarea BUZZ IFF și una dintre fondatoarele
Buzău International Arts Festival, spune că, dincolo de competiție,
evenimentul urmărește să apropie cinematografia de public.
„Am vrut ca Buzăul să aibă un eveniment cinematografic internațional, un
loc în care oamenii să poată vedea filme pe care, poate, nu le-ar întâlni
în mod obișnuit și, la fel de important, să se poată întâlni direct cu cei
care le fac. Pentru mine, BUZZ IFF a pornit și dintr-o nevoie personală:
când eram elevă, mi-aș fi dorit să existe în Buzău un astfel de eveniment.
Astăzi, mă bucur că putem să-l construim împreună cu publicul orașului.”, a
declarat aceasta.
Accesul cât mai larg la cultură a fost una dintre direcțiile susținute
constant de coordonatoarea festivalului. Mihaela Constantinescu explică
faptul că proiectul a pornit din dorința de a crea la Buzău un eveniment
cultural de amploare, al cărui format să se adreseze unui public cât mai
larg.
Selecția BUZZ IFF 2026 reflectă această misiune. Competiția de scurtmetraj
a adus filme diferite ca stil și tematică, de la producțiile franceze A
Young Sofiane, Creaky Chompers și My Bellyaching Skin până la filmele
românești Aici a fost un parc și Bucla.
Documentarul are, la rândul său, un loc important în program. Printre
titlurile prezentate se numără Breaking The Circle, din Grecia, LIFE
MareNatura, din Italia, Early Saturday Morning, din Croația, și Something
Familiar, coproducție România–Marea Britanie.
Festivalul Internațional de Film Buzău – BUZZ IFF și Festivalul
Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B s-au unit în 2021, punând
bazele Buzău International Arts Festival. Fuziunea celor două evenimente a
dus la crearea unui festival cultural amplu, care reunește, la Buzău,
filmul, teatrul, muzica, literatura, artele vizuale și arta stradală.




