Din 2020, de la intrarea în vigoare a legii care permite plata
retroactivă a contribuțiilor sociale, 1.238 de buzoieni au cumpărat
vechime în muncă în baza unor contracte de asigurare socială. Anunțul
aparține reprezentanților Casei Județene de Pensii, care precizează
că valoarea totală a contribuțiilor aferente perioadelor prevăzute în
aceste contracte este de 16.708.120 de lei, sumă din care s-au achitat
efectiv 13.497.833 de lei.
Potrivit legii, vechimea în muncă poate fi cumpărată pentru o perioadă
de cel mult 6 ani de persoanele care nu sunt deja pensionare și care
nu au plătit contribuții la sistemul public de pensii într-un anumit
interval de timp, pentru care doresc să achite acum contribuțiile. De
asemene, vechimea în muncă poate fi cumpărată și de persoanele care au
depășit stagiul minim de 15 ani și care doresc să se apropie de
stagiul complet de cotizare de 35 de ani sau chiar să îl depășească.
Costul pentru o lună de stagiu de cotizare este de 1.081 de lei, după
ce salariul minim brut a fost majorat, de la 1 iulie 2026, la 4.325 de
lei. De la 1 septembrie, buzoienii interesați să își cumpere vechime
în muncă pot verifica și online informațiile privind stagiul de
cotizare și istoricul contribuțiilor, fără să mai fie nevoie să se
deplaseze la Casa de Pensii, pe portalul cnpp.ro.
Peste 1.200 de buzoieni și-au cumpărat vechime în muncă!

