Nu există întârzieri în derularea lucrărilor de modernizare a străzii
Frăsinet, din municipiuul Buzău. Acesta este răspunsul Primăriei Buzău
la nemulțumirile șoferilor și locuitorilor din zonă în privința
ritmului lent cu care se desfășoară lucrările de reabilitre. În timp
ce buzoienii reclamă aglomerația produsă în zona Frăsinet, în urma
restricțiilor de circulație impuse de șantier, reprezentanții
Primăriei anunță că lucrările se află în termenele prevăzute în
contract.
Responsabilii administrației locale precizează că muncitorii
societății Urbis SERV au finalizat deja parcarea și trotuarele de pe
tronsonul dintre străzile Pietroasele și Fagului, dar și carosabilul
pe o distanță de 300 de metri cu câte două benzi pe sens. De asemenea,
au fost finalizați încă 175 de metri de carosabil până la strada
Fagului. Pe tronsonul dintre străzile Fagului și Socului lucrările ar
urma să fie terminate săptămâna viitoare, iar pe tronsonul dintre
Socului și Chiristigiilor, până pe 15 noiembrie. Ulterior, în perioada
30 noiembrie și 6 decembrie, ar urma să fie amenajate scuarurile și
spațiile verzi.
Reprezentanții Primăriei Buzău mai precizează că, de la deschiderea
șantierului de pe strada Frăsinet, au fost executate și lucrări
suplimentare, neprevăzute în contract, datorită naturii argiloase a
solului, a umidității ridicate a terenului, dar și a prezenței la mică
adâncime a unor rețele de termoficare și gaze naturale.

