
Oamenii legii au informații conform cărora începând cu luna aprilie 2016 și până în prezent, suspecții s-au aprovizionat de la doi dealeri din municipiul Galați, în mod repetat și periodic, cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
În cadrul grupului infracțional, fiecare membru îndeplinea roluri distincte, de porționare, ambalare, distribuție, revânzare sau transport.
Substanțele de energizare a psihicului erau apoi vândute de către membrii grupului, cu predilecție pe raza municipiului Buzău și a localităților limitrofe, inclusiv unor minori.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 100 de plicuri și 55 de g. de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, de origine vegetală.
La sediul D.I.I.C.O.T. — Biroul Teritorial Buzău urmează să fie audiați un număr de 10 suspecți precum și un număr de 60 de persoane, în calitate de martori.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și Galați, precum și Serviciul pentru Acțiuni Speciale — I.P.J. Buzău și I.J.J. Buzău.

