
Legea de modificare a Codului penal a fost adoptată cu 187 de voturi ”pentru”, 71 ”împotrivă” și 6 abțineri, singurii care s-au împotrivit fiind reprezentanții PNL și USR. Legea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis spre promulgare, acesta având posibilitatea de a cere Parlamentului reexaminarea actului normativ sau de a-l contesta la Curtea Constituțională.
În prezent, Codul penal prevede la articolul 301 definirea conflictului de interese: Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Potrivit deciziei Camerei Deputaților, articolul 301 din Codul penal definește infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea persoanei astfel: Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani.
PNL și USR s-au opus modificărilor. Deputatul USR Ion Stelian a spus că prin amendamentele votate PSD a căsăpit Codul penal și se dă practic liber la tot felul ”combinații”.

