
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus au fost aprobate prin ordin de ministru şi urmând să fie publicate în Monitorul Oficial. Conform procedurii, a doua zi după publicare va fi emisă decizia preşedintelui Administraţia Fondului de Mediu, prin care se va da startul primei etape a programelor, respectiv validarea producătorilor şi dealerilor de autovehicule. După încheierea contractelor cu dealerii şi afişarea listei cu aceştia pe site-ul AFM, programele Rabla Clasis şi Rabla Plus vor fi deschise pentru persoanele care vor să se înscriere şi să rezerve locurile.
Prima de casare prevăzută în Rabla clasic pentru autoturisme mai vechi de 8 ani este de 6.500 lei și se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul nou, care generează maximum 130 g CO2/km. La aceasta se pot adăuga un ecobonus de 1.700 lei, dacă autovehiculul nou este hibrid, și un ecobonus de 1.000 lei, dacă autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2/km.
Participarea populației la programul Rabla PLUS nu este condiționată de casarea și radierea unei mașini uzate. Astfel, cei care vor să-și achiziționeze un autoturism electric pur pot beneficia de un ecotichet în valoare de până 45.000 de lei iar cei care optează pentru unul electric hibrid – de un ecotichet cu valoare de până la 20.000 de lei.
Cele două programe pot fi cumulate, astfel încât o persoană poate beneficia atât de ecotichetul acordat pentru achiziția unui autovehicul electric pur/electric hibrid, cât și de prima de casare acordată prin Rabla clasic doar în situația în care beneficiarul casează și radiază un autoturism mai vechi de 8 ani.

