Ape tulburi pe calea ferată. Sindicaliștii din domeniu anunță grevă japoneză în perioada 22-24 septembrie, dar și alte proteste și chiar grevă generală. La asta s-a ajuns urmare a nerezolvării cererilor angajaților de pe calea ferată. Ei vor majorarea cu 10% a salariilor, tichete de masă şi vouchere de vacanţă.
Conducerea organizaţiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar – Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă, Federaţia „Drum de fier”, Federaţia Naţională Elcatel, Federaţia Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari – îi acuză pe reprezentanţii CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători că tergiversează negocierile, deşi la discuţii aceştia au arătat că, în principiu, ar putea găsi soluţii pentru satisfacerea cererilor sindicaliştilor, dacă ar avea şi sprijinul Ministerului Transporturilor.
În aceste condiţii, organizaţiile sindicale solicită o întâlnire de urgenţă, joi, cu ministrul Transporturilor, dar şi ca soluţiile la revendicările lor să fie discutate în prima şedinţă a Executivului, dat fiind că pentru aplicarea lor este necesară exprimarea voinţei politice a întregului Guvern.
Organizaţiile sindicale solicită semnarea contractului colectiv de muncă până cel târziu pe 30 septembrie, creşterea salariilor cu cel puţin 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa naţională.
În semn de protest faţă de atitudinea descurajantă de până acum a conducerilor celor trei societăţi feroviare şi a Ministerului Transporturilor, sindicatele din domeniul feroviar vor declanşa, în perioada 22-24 septembrie a.c., o grevă generală de tip japonez şi au avertizat că în perioada următoare, există probabilitatea ca lucrătorii feroviari să declanşeze greve spontane, cu încetarea lucrului – se arată într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.
Sindicaliştii avertizează că, în cazul în care cererile lor nu vor fi satisfăcute, vor declanşa greva generală începând din 1 octombrie.