BERBEC
În primele două zile, preocupările nativilor se pot suprapune, dând acestor zile aspectul unei perioade agitate şi nu întotdeauna rodnice. Pe 14 august, Berbecii se vor opri din tumultul emoţiilor care erau gata-gata să-i facă să ia decizii la mânie, nechibzuite. Astfel, ei vor avea posibilitatea să analizeze, până pe 5 septembrie, ceea ce trebuie să facă şi, probabil, că vor lua decizia finală, privitoare la muncă şi salariu ori la alte forme de câştig bănesc. Spre finalul perioadei, apar premize ale unor conflicte noi sau ale reluării celor vechi; intervenţia unei rude nu va avea darul să limpezească situaţia.
TAUR
Între 12 şi 13 august, la prânz, frământări interioare născute din tumultul unor evenimente de dată recentă care pun probleme, uneori, greu sau chiar foarte greu de acceptat şi gestionat. Este o perioadă de îndoieli şi răzgândiri în plan afectiv şi la nivelul relaţiilor personale, pe care le vor analiza, în repetate rânduri, pentru a descoperi adevărul din spatele lor. La finalul perioadei vor fi dialoguri incomode, informaţii care „îi opresc din drum”, motive ca Taurii să se teamă de consecinţele neplăcute ale unui schimb de opinii provocator.
GEMENI
Între 12 şi 13 august nativii au parte de o dinamică specială a relaţiilor pe care Gemenii le au cu prietenii şi cunoscuţii apropiaţi, de care se simt legaţi prin gusturi şi scopuri comune de viaţă Gemenii pot lua, până pe 5 septembrie, o decizie cu privire la un proiect ce li s-a oferit deja sau care le va fi propus în acest răstimp. Nu se vor grăbi să se implice şi vor analiza minuţios fiecare aspect al contractului şi al implicării lor. Nativii vor fi obligaţi să se ocupe de bani iar principala lor preocupare se va îndrepta, în acel răstimp, spre găsirea unei noi soluţii de a munci pentru a se redresa financiar. Cheltuieli forţate de împrejurări pe care trebuie să le „onoreze”; ziua unui prieten, de exemplu.
RAC
În primele zile, Racii, mai ales cei tineri, vor simţi dorinţa să se afirme, să preia conducerea într-un sector de activitate, să se impună ori să înfrângă opoziţiile care stau în calea proiectelor lor ambiţioase. Între 15 august şi 17 august discrete fluctuaţii ale stării de spirit şi ale fiziologiei organismului. Stările de rău vor fi trecătoare şi/sau superficiale; ele vor privi aparatul loco-motor, circulaţia periferică arterială, funcţiile hepatice, musculatura şi osatura şoldului.
LEU
Zilele de 12 şi 13 august reprezintă o perioadă de mare avânt, curaj şi încredere în propriile forţe. Pe la mijlocul perioadei, relaţiile afective vor suferi de pe urma instabilităţii sau detaşării subiectului de persoanele dragi, pe care vor avea tendinţa să le marginalizeze, să le ignore, să le trateze cu indiferenţă. Leii vor resimţi oarecare oboseală sau plictis faţă de sarcinile de serviciu sau, poate, organismul le va da mesaje subtile că trebuie să se oprească şi să se odihnească.
FECIOARĂ
Fecioarele vor dori să-şi reconfigureze o direcţie importantă de viaţă, motiv pentru care se vor gândi, se vor răzgândi, vor cântări, vor accepta, vor renunţa. Impulsurile care le vor veni cu acest prilej nu vor fi date uitării; meticuloşi, ei vor nota ceea ce le trece prin minte în legătură cu un subiect pentru a-l lua în calcul, mai târziu. Spre finalul perioadei sunt posibile mici conflicte interioare sau nemulţumiri faţă de afirmaţiile neavenite şi neadevărate rostite despre ei, în public, de oameni dezinformaţi sau rău-voitori.
BALANȚĂ
În această perioadă, Luna se va afla în Berbec, în opoziţie cu semnul Balanţei, ceea ce le va face demersul mai greu de realizat. Iar dacă aceştia vor avea de dus o luptă în plan personal, atunci, pe fondul confruntărilor sau punerilor la punct la care vor recurge, ar putea ieşi scântei. În următoarele trei săptămâni nativii nu ar trebui să ia drept corecte şi adevărate zvonurile cu privire la siguranţa locului lor de muncă sau al schimbărilor care-i vor viza, în mod special, pe ei; acelea vor fi speculaţii, dezinformări voite sau răstălmăciri „după ureche” care nu se vor adeveri.
SCORPION
Posibile reacţii brutale, de respingere sau de refuz ale Scorpionilor, în postură de subordonaţi sau de executanţi. Din punctul de vedere al sănătăţii, se pot anticipa stări de oboseală, de epuizare care vor sta la originea unor ieşiri nervoase necontrolate. Mercur le va permite sau îi va obliga pe nativi să-şi reformuleze părerea despre unele persoane din cercul de apropiaţi ori faţă de un grup întreg de oameni legaţi de interese, simpatii şi opţiuni comune. Până pe 5 septembrie, Scorpionii vor avea răgazul să studieze persoanele asupra cărora îşi va pune amprenta această planetă. Spre finalul perioadei, Scorpionii vor beneficia de un mental subtil, în stare de judecăţi fine şi raţionamente superioare, care să le permită „anatomia” unei situaţii speciale, prin care trec.
SĂGETĂTOR
Între 12 şi 13 august se anunță posibile furtuni sentimentale; tulburarea apelor îi poate face pe unii Săgetători impetuoşi, neatenţi la detalii, nerăbdători. Contextul astral general este favorabil sportivilor care pot realiza performanţe neaşteptate care le vor permite, unora, să plece din ţară la competiţii de prestigiu sau la cluburi de elită. Între 15 şi 17 august, controversele se pot ţine lanţ, angajandu-i pe Săgetători în dispute, pe teme şi cu importanţe diferite. Nota generală a săptămânii va fi dată de dinamica astrală puternică, ce vine dinspre zodia Leului, care le induce voinţă, tărie de caracter în urmărirea unui scop sau al unui ideal, mai ales dacă acesta are o puternică motivaţie profesională.
CAPRICORN
Capricornii, în ipostaza de părinţi, vor fi dedicaţi cauzei copiilor lor, făcând efortul de a-i susţine cu orice preţ, la propriu sau la figurat. Dorinţă de stabilitate afectivă, de consolidare a unei relaţii sentimentale prin gesturi care să reflecte bunele lor intenţii. Până pe 5 septembrie, Capricornii nu sunt nici hotărâţi, nici lămuriţi; de aceea, perioada care va urma, chiar dacă nu le va permite o rezolvare rapidă îi va ajuta în luarea celei mai înţelepte şi utile lor soluţii de viaţă. Aparatul loco-motor este în vizorul tabloului astral, cu o pondere pe segmentul braţe/umeri, mâini şi sistem nervos care coordonează manualitatea şi dexteritatea.
VĂRSĂTOR
În primele două zile, dialogurile cu aceste persoane au toate şansele să se transforme repede, indiferent de subiect, în focuri de artificii. Deplasările vor sta sub semnul neobişnuitului şi al imprevizibilului. Vărsătorii se pot hotărâ brusc să plece la mare sau invers, să iasă din apa mării şi să se ducă direct la …gară. Între 17 şi 18 august, unii vor mai şi munci; fără chef, cu comentarii, dar îşi vor rezolva până la urmă sarcinile de serviciu.
PEȘTI
Între 12 şi 13 august nativii au parte de zbucium din motive băneşti, chiar dacă, pentru unii, suma pentru care se chinuie să găsească o rezolvare, este modestă. În această săptămână aproape fiecare Peşte va avea de rezolvat „ceva” care se dovedeşte complicat, ilogic sau anapoda şi care nu-i dă pace. Până spre 5 septembrie va fi o perioadă în care nativii nu este bine să facă angajamente, să lanseze promisiuni, să se implice în proiecte fără un contract clar, etc. Este momentul când, partenerii incorecţi pot profita de naivitatea sau lipsa de atenţie a Peştilor. Între 17 şi 18 august, în sufletul acestor nativi îşi va face loc duioşia, bunătatea şi dorinţa de a face ceva special care să şteargă amintirile recente.