
De asemenea a fost dispusă continuarea urmăririi penale față de alți trei râmniceni cu vârste de 55, 51 și 26 de ani, pentru complicitate la spălare de bani. În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente și înscrisuri care atestă activitatea infracțională, telefoane mobile şi alte bunuri, precum și un pistol de calibrul 9 mm, deţinut ilegal.
Anchetatorii au constatat că în perioada 2013 – 2015, samsarul de mașini ar fi efectuat operațiuni economice în țară și pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană, ce priveau comercializarea de autovehicule de lux „second hand”, iar prin sustragerea de la plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului, ar fi obținut aproximativ 750.000 de lei.
De asemenea, în perioada 2012 – 2017, Raimondo ar fi folosit sumele de bani pentru achiziţionarea a 5 imobile şi două terenuri agricole, pe raza localităţilor Râmnicu Sărat, București și Constanța. Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru documentarea întregii activități infracționale.



