Ministerul Educaţiei a înştiinţat conducerea inspectoratelor şcolare despre planurile de finanţare în vederea dezvoltării învăţământului. Proiectele propuse spre finanțare vor avea în vedere investiții în construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea creșelor și grădinițelor, precum și în şcoli şi licee tehnologice. Autorităţile locale şi Inspectoratul Şcolar trebuie să colaboreze cu şcolile, în aşa fel încât să prindă cât mai multe proiecte. Intervalul în care pot fi depuse aplicațiile este 4 ianuarie – 4 mai 2018. Tot legat de finanţare, ministerul Educaţiei a anunţat că liceele agricole vor fi coordonate, pe linie practică de Ministerul Agriculturii. La acest capitol, Buzăul are două unităţi de interes. Acest transfer se referă la susţinerea terenurilor sau a fermelor pe care le au în administrare unităţile şcolare cu profil agricol.