La Târgu Mureș au avut loc, pe 20 martie 1990, conflicte de stradă între grupuri de naționaliști maghiari și români, aplanate doar după intervenția armatei. Desfășurarea evenimentelor a condus la suspiciuni privind implicarea serviciilor secrete în declanșarea conflictului.
1476: Scrisoarea de mulțumire trimisă de papa Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, în urma Bătăliei de la Vaslui
1820: S-a născut Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite
1821: Tudor Vladimirescu adresează o proclamaţie locuitorilor din Bucureşti şi o alta către cei din judeţe, în cadrul răscoalei omonime
1831: S-a născut Theodor Aman, pictor român, membru al Academiei Române
1847: S-a născut Gavril Musicescu, compozitor și muzicolog român
1862: Are loc fuzionarea şcolilor militare de ofiţeri de la Iaşi, Moldova şi Bucureşti, Valahia, cu sediul nou la Bucureşti în cadrul Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei sub Alexandru Ioan Cuza
1871: A avut loc ședința de constituire a Societății Academice Literare „România Jună” din Viena.
1873: S-a născut Constantin Banu, politician român
1886: S-a născut George Topîrceanu, poet român
1901: S-a născut Ștefan Pașca, lingvist și filolog român
1906: A murit Vasile Pogor, poet, traducător și publicist român
1923: A murit Dimitrie Onciul – istoric, membru titular şi preşedinte al Academiei Române, creatorul şcolii critice în istoriografia română
1935: În România se înfiinţează, ca mişcare politică legionară, Garda de Fier, sub denumirea de Totul pentru ţară, în frunte cu generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul
1949: S-a născut Anca Petrescu, politician român
1959: S-a născut Felicia Filip, soprană română
1962: România și Algeria stabilesc relații diplomatice la nivel de ambasadă.
1965: România a devenit membră a Organizației Interguvernamentale Consultative pentru Navigație Maritimă
1967: A murit Mihai Tican – Rumano (Mihai Tican) (n. 2 august 1895), scriitor şi explorator
1992: A murit Valeriu Novacu, fizician român
2001: A murit Ilie Verdeț, lider comunist român, prim-ministru al României
2004: A fost dezvelită, în fața Patriarhiei, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, monument realizat de sculptorul Paul Vasilescu
2015: A murit Andrei Brezianu, prozator, eseist, traducator român