Mare poftă de fotbal trebuie să fi avut fotbaliştii de la SCM Gloria, după pauza forţată de două săptămâni din fotbalul judeţean, luată din cauza vremii potrivnice. Sâmbătă, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii a 4-a, SCM Gloria a reuşit o victorie zdrobitoare la Verneşti, elevii lui Vasile Tudose marcând la foc automat de nu mai puţin de 11 ori! Bine s-au ţinut şi urmăritoarele trupei din Crâng, Team Săgeata trecând, pe teren propriu, 3-0, de Înfrăţirea Zoiţa, iar Voinţa Lanurile cu 7-0, tot pe teren propriu, de Victoria Boboc. Runda următoare, programează în Vinerea Mare un meci pe gustul Gloriei: duelul direct dintre cele două rivale ale ei, pe terenul celor de la Lanurile! Iată rezultatele înregistrate în etapa a 18-a şi clasamentul: