Extrema Laura Leahu (27 de ani) este, oficial, jucătoarea echipei de handbal feminin SCM Gloria Buzău. În ultimele 2 sezoane la Rapid Bucureşti, Laura s-a confruntat cu o accidentare serioasă la genunchiul stâng şi a stat o lungă perioadă de timp departe de handbal. Recuperarea a decurs însă foarte bine şi acum handbalista care a mai evoluat, de-a lungul timpului, la Spartac Bucureşti, CSM Slobozia şi Ştiinţa Bucureşti este pregătită pentru o nouă experienţă la SCM Gloria, nou promovată în Liga Naţională. Dziyana Ilyna din Belarus, croata Marijeka Vidak, rusoaica Natalia Vinyukova, Alina Iordache, Cristina Nan şi surorile Diana şi Mădălina Predoi sunt alte jucătoare care vor îmbrăca, din toamnă, tricoul echipei buzoiene.