Gloria are nevoie disperată de puncte pentru a nu-şi complica şi mai mult situaţia actuală, locul 10, cu doar 11 puncte, la jumătatea sezonului regulat. Fotbaliştii buzoieni sînt condamnaţi, practic, să cîştige partida de sîmbătă (ora 11.00), de pe Stadionul din Crîng, împotriva Bucovinei Pojorîta, programată în prima etapă a returului sezonului regulat. Cum, mai mult ca sigur, echipa buzoiană va ajunge să evolueze în play-out, punctele obţinute pînă la finalul primei faze a campionatului sînt extrem de importante. În tur, Gloria Buzău şi Bucovina Pojorîta au terminat la egalitate, 2-2, după un meci în care buzoienii au trimis de 3 ori mingea în bară prin Clement Pălimaru, iar golul egalizator a fost reuşit de Cătălin Vlaicu în ultimul minut al prelungirilor. Partida se dispută cu începere de la ora 11.00, preţul unui bilet, intrare generală, fiind de 5 lei.
Începe returul: Gloria vs. Pojorîta!
Știri despre:
divizia a doua, gloria buzau, pojorita, stiri buzau, stiri de buzau azi, stiri din buzau, stiri ultima ora
Stiri Buzau Media
Lasă un comentariu