
Referitor la informaţia potrivit căreia cetăţeanul român Andrei Marian Mihai ar fi fost rănit în atacurile produse noaptea trecută în Paris, Ministerul Afacerilor Externe precizează că un reprezentant al instituţiei a reuşit să vorbească direct cu acesta. Cetăţeanul român a confirmat că nu s-a aflat în zona vizată de atacuri şi, în consecinţă, nu a fost rănit. De asemenea, acesta a confirmat că informaţiile apărute pe contul său de Facebook au fost postate de alte persoane şi nu sunt veridice. Ministerul Afacerilor Externe depune în continuare toate eforturile pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor din Franţa se află şi cetăţeni români. Până la această ore nu există nicio informare în acest sens din partea autorităţilor franceze competente.

