Îmi plac mult ochii lui VLAD ZAMFIRESCU, iar când se întâlnesc cu ai actriței MIRELA OPRIȘOR , reușita spectacolului e garantată.
Mesajul din textul lui Mimi Brănescu a țintit inima noastră și ne invită să medităm la singurătatea asumată.
Niciunul dintre cei doi actori nu a primit rolul principal.
Jocul este distribuit pe două culoare paralele, desenate imaginar , pe scenă. Și cele două personaje, deși sunt unite de o iubire adevărată, legată la ochi care, nu vede că ea poartă deja o sarcină ,la momentul primei lor întâlniri, care îl face pe el să aibe sentimente de tată și pe amândoi, deodată, să sufere câinește la pierderea copilului, considerat al ambilor, nu se ating niciodată.
Personajul principal e textul , derulat sub formă de monolog, iar montarea este a unui spectacol lectură.
În povestea de pe scândură se adună poveștile a doi tineri și a părinților lor care , se iubesc cu aceeași patimă.
Cuplurile el-ea, tatăl lui – mama ei împart același apartament. În timp ce părinții se iubesc, dragostea tinerilor se stinge decentă ,ca un bec, pentru a le lasa celor ce nu mai au timp, să respire dragoste.
Neverosimilul plutește în aer….o rocadă tu- eu, el-ea, o aglomerare de sentimente, interpretarea gesturilor , făcută din toate unghiurile, forța atracției purtată în suflete…ne duce la realitatea poveștii.
Dupa ce dragostea lor a ars ca o lumânare, urmează boala ei și moartea…și totuși povestea continuă, în pas cadențat….
Morala ! ,, Oricât de plăcută sau de anevoioasă este uneori viaţa, există întotdeauna o nouă dimineaţă, pentru a o lua de la capăt,,. ,,
Pentru că acesta este rezumatul vieții : te întâlnești, iubești, te desparți fie voit , fie prin moarte. Acolo unde iubirea a fost adevărată, povestea de dragoste continuă, indiferent unde se află personajele ei.
La un moment dat înțelegi..Ea nu mai e in viața ! ..Femeia stă pe o fâșie neagră, bărbatul povestește din bucătărie. Prozaic, curăță, spală, porționează, prăjește cartofi cu adevărat. La sfârșitul piesei îi dăruiește direct din bol , iar ea oferă castraveciori murați la borcan….spre deliciul publicului din primul rând.
Îmi plac… ochii lui Vlad Zamfirescu, când joacă un rol, o face sincer, onest, parca îl trăiește . Uluitor joc are și partenera sa !
Cei doi sunt extrem de îndrăgostiți,,,,,, de rolurile lor ….ochii le sunt umezi, sunt seducători. E clar că actorii au fost aleși și pentru impactul fizionomiei lor.
Rolurile le vin mănușă !
Grație și fragilitate, mister și armonie deplină între două lumi….
Titlul e optimist…..teribil, emoționant !
Da, există un Dumnezeu pentru toți cei ce știu să iubească cu adevărat !
Av. Roxana Constantinescu
