
“Acele persoane care au acelaşi stagiu de cotizaţie vor avea acelaşi număr de puncte, ca să aibă aceeaşi pensie, dar în acelaşi timp îi departajăm şi pe ceilalţi care până acum erau la acea pensie minim garantată de 640 lei, anul acesta, cu patru ani, cinci ani stagiu de cotizare. Lor le ieşea pe contributivitate 100 – 200 lei şi statul creştea până la 640 lei, dar ei îi prindeau din urmă pe cei care au cotizat poate 20-30 de ani, avem cazuri de persoane care au lucrat pe salariul minim pe economie, femei de serviciu, cei care au lucrat în comerţ, şi aceia aveau pensiile tot de 640 lei, dar ale lor erau muncite, erau pe contributivitate. Prin această lege aducem nou că orice an în plus pe care îl ai, şi de contributivitate şi de lucru, automat te diferenţiază de ceilalţi”, a precizat ministrul Muncii.

